Text și foto: Sana Nicolau

Unul dintre motivele principale pentru care plec eu de-acasă este să-mi lărgesc mintea și să îndes în ea cât mai multe informații proaspete, care mă ajută să capăt the big picture. Ard să-mi pun bocceaua pe umăr și să purced la a cerceta lucruri, fapte și situații noi, iar nordul Thailandei mi-a oferit asta cu prisosință. Iar picioarele mele au înțeles acum că trebuie să fie de-a pururi recunoscătoare vegetației de prin aceste locuri. Să vedeți. Cum eu sunt mare iubitoare de teniși și sneackerși în general, cu plăcere am aflat aici de unde vine, cum arată, și cum se colectează cauciucul pentru încălțările mele.

Arborii de cauciuc nu arată cine știe ce special. De fapt, m-am prins că am de-a face cu o mică plantație de converși din pricină că fiecare copac era puțin crestat și, imediat dedesubt, era legat un castronaș în care picurau rar niște lacrimi dintr-un fel de smântână cu miros destul de puternic, și când spun asta nu mă refer la sensul bun. Am petrecut vreun sfert de oră în pădurea asta atât de folositoare, și am aflat că toate castronașele erau în final deșertate în niște containere care plecau cu un tren direct la fabrică. Ce mi-a plăcut a fost faptul că nu trebuie tăiat vreun copac pentru ca eu să pot cumpăra o pereche de teniși noi. Mi-a plăcut și că am înțeles cum merg lucrurile și că pot acum să mă uit la încălțările mele cu ochi noi, mai informați, și cu și mai multă simpatie. Apoi, cu informația asta prețioasă la pachet, am pornit cu mult mai mult entuziasm către o farfurie aburindă de pad thai, servită undeva pe malul fluviului Mekong.