Categorized | Interviuri

“În Thailanda aș mânca doar mango și sticky rice până mor, și nimic altceva…”

Posted on 12 January 2018 by admin

Iuliana Alexa este jurnalist, călător pasionat și povestitor înnăscut. Povestea experienței ei thailandeze aici:

De trei ori am fost în Thailanda, și aș mai merge „fără număr, fără număr”, vorba unui cântec din folclorul românesc urban. Asta pentru că, deși Thailanda are un turism de masă foarte dezvoltat, sunt zone în care acesta nu se vede deloc, iar natura e virgină și aerul miroase a orhidee, nu a smog citadin.

Thailanda este țara unde m-aș retrage la pensie. Sunt sigură că mă intergrez eu cumva în comunitatea de expați de acolo. E bizar, pentru că eu nu sunt o amatoare a vremii călduroase, și în Thailanda e foarte cald… Dar e atâta seninătate, atâta relaxare și atâta abundență de fructe exotice încât eu, maimuță iubitoare de fructe, m-aș vedea trăind acolo, predând engleză copiilor dintr-un sat pierdut prin nord.

Sau aș trăi în Laos. Sau în Vietnam… Laos și Cambodgia sunt la o aruncătură de băț (metaforic vorbind, adică la câteva ore de zbor) și au orășele unde arhitectura colonială a lăsat vestigii splendide. Te simți în acel peisaj ca în filmele acelea pentru visători și paseiști, „Anna și Regele” sau „Indochina”.

În Thailanda mie îmi place zona de nord, Chiang Mai și Chiang Rai. Prima dată când am ajus în Chiang Rai credeam că am murit și am ajuns în rai (cred că de acolo vine și numele locului). Am dormit două nopți la unul din complexurile de vile Anantara, pe malul fluviului Mekong, și la ora 6 dimineața se auzeau elefanții duși la îmbăiere, țipând de plăcere. E o senzație de început de lume, de curățenie, de calm, pe care pădurea, elefanții, șopârlele pe care le găsești pe balcon, precum și multele fructe presărate peste tot (spre marea mea satisfacție) ți-o dau. Pentru cineva care a crescut în pădure, ca mine – căci vin dintr-o familie de silvicultori – e cel mai plăcut sentiment.

Seara contemplam fascinată lăcustele fabuloase, în culori vii, care poposeau la mine pe pervaz și visam că sunt în „Indochina” (în rolul lui Catherine Deneuve, deși ea e blondă…). Să vă mai spun că piscina acelui complex apăruse pe coperta revistei Condé Nast Traveller? Adică cea mai luxoasă revistă dedicată turismului din lume?

Thailanda este inepuizabilă, acesta e sentimentul pe care îl am. E o țară unde mereu se întâmplă ceva, unde nu ai cum să te plictisești. Pentru că uite, în orașul Cutare este un festival mâine, colorat, baroc, cu maimuțe, cu elefanți, cu orhidee sau cu multă mâncare. În alt oraș e altceva, să zicem un mare, mare templu, cu un Buddha supradimensionat, colorat și aurit. Și trebuie musai să-l vezi pentru că vizual, Thailanda e colorată, stimulantă, energizantă.

…Iar dacă ești gurmand, aici îți găsești ac de cojoc. Khao kha mu (porc în sos de soia picant – dacă îmi amintesc eu bine, am pățit-o ultima oară cu așa ceva, mi-a luat gura foc, efectiv nu mai puteam vorbi de iute ce era), Khao khluk kapi (orez prăjit cu paste de creveți), Khao niao (orez lipicios și cu mult, mult gluten, gluten de care fug toți azi, nu știu de ce, că e bun), Khao phat (orez cu lime, castravete și spring onions), Bami haeng pet (tăiței din ouă cu carne de rață…) câte și mai câte.

Dar, recunosc, eu aș mânca doar mango și sticky rice până mor, și nimic altceva. Adică mango cu orez fiert în lapte de cocos. Cred că aș supraviețui cu așa ceva ani de zile fără să mă satur vreodată. E adictiv, bănuiesc eu că e un fel de cocaină culinară thailandeză acest mago cu sticky rice…

Prieteni ai mei care călătoriți în Thailanda, vă rămân veșnic recunoscătoare pentru o porție (cumpărată fie și din aeroport, din ligheanul din care îmi amintesc că se vindea la ultima mea călătorie la Bangkok) de mango cu sticky rice! Eu nu am reușit deloc să reproduc acest miracol gustativ în bucătăria mea din București, și nici nu mai încerc. Prefer să îl asociez cu Thailanda și să pun o limită globalizării. Tot așa cum nu mi-ar conveni să văd plăcinte poale-n brâu vândute la supermarket în Spania, la fel nu vreau să se generalizeze desertul meu fetiș și să se găsească (chiar) peste tot…

Ce vă recomand să faceți în Thailanda? Să nu stați pe loc. Sunt frumoase plajele, insulele, dar Thailanda are atâta varietate, că e păcat să mergeți acolo doar ca să stați la plajă. Mergeți în nord, mergeți în Kanchanaburi, provincia centrală a țării, vedeți podul de pe râul Kwai, celebru din filmul „The Bridge on the River Kwai” (1957) considerat unul din cele mai bune filme britanice ale secolului XX (chiar dacă podul din film e unul din Sri Lanka, voi mergeți să vedeți …the real thing). În Kanchanaburi există și un complex de căsuțe plutitoare. Adică, dacă veți decide să stați acolo, veți dormi în căsuțe de lemn ce se leagănă odată cu valurile râului pe care sunt construite. Unde mai aveți voi astfel de senzații?! Mai cu seamă că la câțiva metri distanță vedeți și un elefant adus la spălat în același râu. Și o maimuță care vine în pridvor, așa, ca o pisică, să zicem. Cât despre plante… ce să mai spun? Miroase a orhidee, oameni buni, aerul e magic, e parfumat și narcotic.

În concluzie, că nu avem prea mult timp: mergeți în Thailanda, apoi reveniți în Thailanda, iar și iar. Și din Thailanda mergeți și alături, în Myanmar, Laos, sau Cambodgia. Sunt țări cu istorie pe care o cunoaștem prea puțin și cu o frumusețe de care veți deveni dependenți…

Tags | , , , ,

Leave a Reply