Text: Anca Ciuciulin

Thailandezii profită de orice pretext și fac din orice eveniment o sărbătoare mare. Petrecerea de Anul Nou în stil occidental? Bifat. Anul Nou chinezesc? Bifat! Anul Nou thailandez, mai precis cinci zile de petrecere națională non-stop! Bifat x 5!

De Songkran, tot Bangkokul are o săptămână liberă, toată suflarea se duce acasă, la familii, în provincie. Ai zice că e posibil să vezi metropola mai liniștită, traficul mai puțin frenetic, străzile mai goale, trenul mai puțin aglomerat. Ai zice că ești norocos că poți străbate orașul în diagonală în mai puțin de 3 ore, că te poți plimba pe orice trotuar fără să ocolești mesele cu mâncare sau tarabele improvizate unde se vând de toate. Că nu te îmbie chiar la tot pasul „Masssaaage, lady?”, că nu-ți tresare inima la fiecare traversare printre motocicliștii virtuozi ai șoselelor. E grozav binomul Songkran-Bangkok – excepție făcând probabilitatea că, preț de cinci zile, n-o să ai parte de haine uscate fix din clipa în care ieși din hotel.

Acum, să nu limităm pitorescul festivităților la petrecerile stradale, la „luptele” cu pistoalele cu apă, la stropeala nebunesc de jucăușă – inclusiv cu gălețile cu gheață și cu apă colorată cu tot felul de pigmenți. Celebrarea Anului Nou păstrează o profundă componentă spirituală, manifestările religioase tradiționale includ o activitate care mi s-a părut de un simbolism extrem. Pe lângă udarea sau stropirea cu apă a statuilor lui Buddha și binecuvântările oferite de călugări, se mai practică și construirea unor castele de nisip, „stupa”, al căror rol este de a readuce templului sau mănăstirii tot colbul luat pe picioare de credincioși, de-a lungul anului. Fie că sunt elaborate și decorate somptuos, fie că sunt improvizații la îndemâna turiștilor, sunt convinsă că a clădi o stupa de Songkran e un mod de a face o reverență culturii și spiritualității Thailandei.

Tags | Songkran, spiritualitate